Așa cum vă povesteam aici, am început seria articolelor ”Planificare alimentară cu buget eficient”, un proiect susținut de Lidl România.
Trebuie să mărturisesc de la început că mă bucură entuziasmul vostru cu privire la acest proiect, având în vedere feedback-ul pozitiv primit de la voi. Acest lucru îmi întărește convigerea că prima schimbare ce ar trebui făcută pentru un stil de viață echilibrat este o bună organizare a cumpărăturilor și meselor.
Am povestit în primul material despre cum să concepem lista de cumpărături, dar și ce alte trucuri folosesc pentru a rămâne la un buget eficient. S-ar înțelege că un buget eficient are efect doar asupra costurilor, însă organizarea și planificarea sunt necesare pentru alegerea cantităților optime, astfel încât, devenind mai informați pe acest subiect, nu vom mai cumpăra mai mult decât este nevoie și, implicit, nu vom mai contribui la risipa alimentară, una dintre cele mai mari probleme la nivel mondial.
Planificarea alimentară are legătură cu combaterea risipei alimentare, iar combaterea risipei alimentare înseamnă respect față de mediul încojurător.
Risipa alimentară este o problemă mai mare decât ne putem imagina. Alimentele aruncate putrezesc și produc gaze cu efect de seră. Cu alte cuvinte, aruncarea alimentelor contribuie la schimbările climatice. În România, risipa alimentară se ridică la aproximativ 6.000 de tone pe zi, iar conform unui studiu Food Waste Combat, aproximativ o treime din toate produsele din România ajung la coşul de gunoi sau sunt irosite, anual. Această cantitate corespunde la circa 2.55 milioane de tone de produse alimentare, ceea ce corespunde încărcăturii a 127.500 de tiruri aliniate în coloană din Bucureşti până la Munchen. Absolut fiecare dintre noi irosește singur în gospodărie în medie 353g hrană pe zi. De cele mai multe ori cantitatea de mâncare aruncată reprezintă o masă completă.
De aceea subiectul acestui articol pune în centrul atenției problema risipei alimentare și conștientizarea ei de către noi toți. Ținând cont de câteva trucuri, împreună putem face o schimbare pentru noi și pentru mediul înconjurător:
- Estimați corect cantitățile alimentelor în funcție de nevoile fiecărui membru al familiei
După ce am înțeles că organizarea pornește de la o listă împărțită pe categorii de alimente și un plan alimentar gândit pentru 7 zile, teoretic nu ne mai rămâne decât să gătim, însă cantitatea produselor pentru care optăm are un rol foarte important în alcătuirea listei de cumpărături. Astfel, atunci când pregătim planul alimentar, este important să implicăm și ceilalți membri ai familiei. Atât pentru a ne asigura că le oferim preparatele pe care le îndrăgesc, cât și pentru a gestiona cu atenție cantitatea alimentelor pe care urmează să le cumpărăm, pentru a evita astfel ca produsele din coșul nostru de cumpărături să ajungă în coșul de gunoi.
De exemplu, dacă ești singura persoană care mănâncă vinete, atunci nu exagera cu cantitatea, 1-2 vinete de mărime mică sunt suficiente dacă ți-ai propus să pregătești o tavă cu legume sau vinete jumări. O cantitate mai mare ar însemna risipă alimentară. Acesta este un exemplu ce mi-a venit acum în minte, însă poate fi aplicat la modul general.
- Stocați corect alimentele
Stocarea corectă a alimentelor previne risipa alimentară. De exemplu, există alimente ce nu necesită a fi depozitate în frigider, precum: roșii, busuioc, cartofi, ceapă, avocado, citricele, pâinea. De asemenea, pătrunjelul, leușteanul și mărarul le poți păstra cel mai bine într-un vas cu apă.
Sunt însă, și alte trucuri prin care putem prelungi durata de viață a alimentelor:
- Usturoiul se păstrează cel mai bine într-o pungă de hârtie.
- Avocado își păstrează culoarea dacă este stropit cu zeamă de lămâie după ce a fost tăiat. Dacă ați cumpărat un avocado necopt, este bine de știut că acesta se coace dacă este ținut lângă banane sau într-o pungă de hârtie.
- În punga cu cartofi se ține un măr, pentru a preveni încolțirea cartofilor și a le păstra prospețimea.
- Depozitarea corectă a alimentelor în frigider
Frigiderul nu este doar un aparat care răcește mâncarea. Rolul lui este de a păstra alimentele în condiții de sigurață, ferite de virusuri sau bacterii (desigur, aici este important și ca acesta să fie curățat frecvent), dar și de prelungire a duratei de viață a mâncărurilor.
În frigider tempertaura nu este uniformă, de aceea este important să depozităm corect alimentele în funcție de acest criteriu.
Ce presupune acest lucru când vine vorba de alimente? Recomandările de stocare sunt după cum urmează:
- raftul din mijloc este destinat pentru mâncarea gătită,
- raftul de sus este ideal pentru ouă şi lactate: iaurt, brânză, unt, lapte, sosuri gătite,
- raftul de jos, cel mai rece: pentru carne crudă.
Mai avem sertarul pentru legume și fructe: legume şi fructe fără pungi de plastic (a nu se depozita alimentele mai sus menționate)
Pe ușa frigiderului: borcane, apă, sticle, dressing-uri pentru salate.
Mai multe detalii despre cum putem păstra alimentele în frigider sunt și aici.
- Apelează la un sistem de vidare care păstrează prospețimea preparatelor și alimentelor
Una dintre cele mai eficiente metode pentru a prelungi durata de viață a alimentelor sau chiar a mâncărurilor gătite este vidarea. Prin vidare, aerul este complet scos din pungă sau caserola specială, eliminând astfel posibilitatea de oxidare, iar mucegaiul și bacteriile nu se pot dezvolta în lipsa aerului, vidarea devenind astfel o metodă sănătoasă de păstrare a alimentelor.
Se pot vida atât alimente proaspete (fructe, legume), cât și carne crudă, lactate sau mâncarea gătită. Vidarea mâncărurilor este o metodă bună atunci când pregătești mesele în avans pentru câteva zile.
Sistemele de vidare existente pe piață în acest moment oferă până și posibilitatea de a vida sticle cu dopuri special destinate.
- Folosește resturile pentru a crea noi combinații alimentare
Regula de aur pentru a combate risipa alimentară constă în folosirea tuturor ingredientelor și alimentelor, chiar și din categoria preparatelor rămase de la cină, ce pot fi integrate cu ușurință în noi combinații alimentare pentru un prânz delicios la birou.
- Salvează ingenios alimentele în exces:
- Morcovii sau tijele de apio pot fi ținute într-un borcan cu apă la frigider (apa poate fi folosită în diverse preparate precum: supe/ciorbe, asta pentru a nu pierde nutrienții din borcan).
- Verdețurile care nu mai rezistă pot fi tocate și stocate cu ulei de măsline în forme de gheață la congelator. Tot timpul veți avea la îndemână un strop de aromă păstrată pentru sosuri/paste.
- La fel puteți proceda și cu lămâile, dacă aveți o cantitate mai mare de lămâi, sucul se poate păstra în forme de gheață la congelator.
- Ghimbirul poate avea aceeași metodă de stocare în formele de gheață. Adăugați câte un cub în apa fierbinte și veți pregăti imediat un ceai delicios și sănătos.
- Pâinea poate fi păstrată la congelator, la fel și lipiile.
- Frunzele de salată, ușor ofilite, pot fi împrospătate dacă sunt spălate în apă cu gheață.
- Resturile de mezel/cașcaval/legume, poti fi folosite pentru o pizza. Astfel că, puteți pregăti o caserolă specială în care să adunați aceste alimente și să o etichetați cu un mesaj pentru a ști că acele alimente au nevoie să fie consumate de urgență. De exemplu, după fiecare masă de la care au rămas crudități, brânzeturi sau alte alimente ce se potrivesc pentru o pizza, aceste resturi se pot vida, așa cum povesteam mai sus, astfel încât își vor păstra prospețimea și vor putea fi folosite cu succes pe orice pizza.
Acestea sunt doar câteva idei ce pot fi de folos pentru a evita ca alimentele din coșul de cumpărături să ajungă în coșul de gunoi.
Pentru planul alimentar al acestei săptămâni, am pregătit un meniu care mi-a oferit posibilitatea să am alimente și pentru următoarea zi. Dar și un meniu în care se vede cu ochiul liber că pun accent pe preferințele copilului. Pizza, crumble, fructele, sunt printre preferatele Alexiei. Menționam, mai sus, că este foarte importantă implicarea membrilor familiei în procesul de pregătire al planului alimentar, tocmai pentru a le oferi ce își doresc să mănânce, astfel evitând situațiile de a aglomera frigiderul cu preparate ce nu vor fi acceptate și integrate în mesele zilnice. În plus, și pentru acest plan alimentar, am folosit aplicația Lidl Plus, iar pe baza ofertelor și promoțiilor disponibile exclusiv în aplicație, care mi s-au potrivit, am decis și o parte din meniu.
*Doresc să fac o precizare importantă! Acest plan nu este un plan de intervenție nutrițională. Acesta nu este un meniu de dietă, nu se aplică la modul general pentru că fiecare individ este unic și nevoile diferă. Este un plan alimentar personal, cu idei despre ce mai puteți găti pentru a avea un meniu variat, colorat și sățios.
Plan alimentar pentru 7 zile, integrat în familia noastră:
Ziua 1:
Mic dejun: terci de ovăz cu fructe de pădure și unt de arahide
Gustare: 1 papaya
Prânz: noodles cu legume la wok
Gustare: 1 felie de pâine integrală cu brânză de vaci și sfeclă dată pe răzătoare
Cină: doradă la cuptor cu andive + cartof dulce și păstârnac
*Înainte de a curăța legumele pentru meniul de astăzi, le-am spălat foarte bine, iar cojile le-am amestecat și cu o legătură de pătrunjel, am mai adăugat o ceapă și am pregătit un stock pe care apoi l-am congelat, acesta fiind de bază pentru ciorba de legume pregătită în următoarele zile.
Ziua 2:
Mic dejun: ou fiert + pâine crocantă integrală + somon afumat și salată de crudități (castravete, roșii, ridichi, ardei, busuioc)
Gustare: 2 bomboane de ovăz cu caju și lămâie
Prânz: pește cu legume rămase de la cină
Gustare: 1 iaurt simplu
Cină: mâncare de mazăre cu chiftele de curcan la cuptor
Ziua 3:
Mic dejun: iaurt + crumble de mere și fructe de pădure
Gustare: 2 mandarine
Prânz: mâncare de mazăre + chiftele de curcan rămase de la cina din Ziua 2
Gustare: 2 bomboane de ovăz cu caju
Cină: salată grecească + brânză de capră și busuioc
Ziua 4:
Mic dejun: omletă cu roșii cherry și cheddar + gulie și castravete + 1 ceai de fructe
Gustare: crumble de fructe
Prânz: ciorbă de legume dreasă cu smântână
Gustare: platou cu gulie, ardei și morcov+ 2 felii de pâine crocantă cu somon afumat
Cină: paste cu roșii, usturoi și un rest de frunze
Ziua 5:
Mic dejun: iaurt cu crumble de mere
Gustare: migdale crude și hidratate în prealabil pe timpul nopții
Prânz: ciorbă de legume
Gustare: 1 portocală
Cină: pizza cu blat din făină integrală și resturi (ardei kapia, mozzarella, parmezan, ciupercă portobello). În ziua de pizza întotdeauna pregătesc două variante, una care să îi placă Alexiei și una potrivită pentru noi (varianta pentru noi a fost cu brânza de capră de la Pilos care mi se pare absolut minunată)
Ziua 6:
Mic dejun: terci de ovăz cu fructe de pădure
Gustare: câte 1 felie de pizza rămasă de la cină
Prânz: omletă și păstrăv curcubeu + crudități
Gustare: cheesecake proteic
Cină: noodles cu legume la wok
Ziua 7:
Mic dejun: cheesecake proteic + ceai de fructe
Gustare: mandarine
Prânz: șprot pane cu mujdei de usturoi și mămăligă
Gustare: ceai de turmeric cu scorțișoară, miere și lapte vegetal
Cină: salată de orez cu sfeclă și legume la abur
Risipa alimentară poate fi combătută dacă fiecare dintre noi dă dovadă de responsabilitate, planificând atent mesele și cumpărând cu atenție pe baza listei de cumpărături.
Cu drag,
D
Гидра маркет tor.gidra2web.org
Гидра купить рабочее зеркало Гидра
Гидра сайт tor.gidra2web.org
как выиграть в рулетку на гидре рулетка на гидре
ссылка на гидру не работает не заходит на гидру
Ana V
F interesant și util articolul tău, Dana! Te apreciez și te urmăresc de f mult timp! Datorita ție am început sa mănânc terci de ovaz. Intrebarea mea, legata de meniul menționat de tine, este ce valoare calorica are per zi?
Valentina
Multumim pentru postări, sugestii! Toate sunt bine gândite! Personal, imi face plăcere sa va citesc! Ma inspirați de cele maî multe ori! Multumesc sincer!
danielaniculi
Valentina, iti multumesc pentru feedback si ma bucura enorm ca iti este util genul acesta de material! O zi cu bucurie si cu mese colorate ❤️
danielaniculi
Ana, iti multumesc pentru aprecieri! Ma bucura sa aflu ca ai inclus terciul in alimentatie, este un preparat satios si nutritiv!
Despre valoarea calorica nu fac mentiuni pentru ca este un plan de inspiratie, conceput la modul general si implementat in familia mea, bazat pe nevoile noastre. Cel mai mult te-ar ajuta sa iti faci un calcul in aplicatia myfitnesspal, astfel sa poti monitoriza caloriile 🙂
Denisa Peter
Mulțumesc pentru ceea ce ai postat,sunt multe idei pe care nu le-am știu și unele dintre rețete le folosesc si eu in casă.
danielaniculi
Denisa, ma bucur tare sa aud ca iti este de ajutor acest articol!