SANDVIȘ CU PASTĂ DE BIBAN
Din categoria ”CUM SĂ” salvezi resturile alimentare și să creezi noi preparate simple și nutritive, vă propun astăzi un sandviș în care vedeta este un rest de biban ce a fost gătit la cuptor.
Pentru mai multe idei din categoria ”CUM SĂ”, vă invit pe instagram, acolo unde o dată pe lună vă prezint o rețetă din resturi alimentare. Sunt acțiuni mici, dar dacă fiecare dintre noi am acorda atenție acestor lucruri mărunte, ar conta enorm și ar fi un pas înainte în prevenirea risipei alimentare.
Folosesc frecvent rămășițele de la cină pentru a pregăti alte preparate. De cele mai multe ori, Domnul B își pregătește caserola de prânz, dar sunt preparate pe care nu le integrează în mod special, cum ar fi bucata de biban despre care vă povestesc astăzi.
Am avut biban gătit la abur, pe care l-am servit alături de piure și salată, iar bucata rămasă în plus, aproximativ jumătate de pește am transformat-o într-o minunată pastă alături de porumb, muștar, cremă de brânză, zeamă de lămâie, sare și piper.
Rețeta VIDEO!
Cum am procedat:
Am mărunțit peștele, asigurându-mă că am scos orice urmă de os, apoi l-am amestecat cu 1 lingură cremă de brânză natur, 1 linguriță muștar, zeamă de lămâie, 1 lingură de porumb boabe, sare și piper.
Am amestecat toate ingredientele, între timp am pus la prăjit două felii de pâine, iar între ele am adăugat minunata combinație.
Vă spun cu mâna pe inimă că a fost unul dintre cele mai bune sandvișuri pentru mine. E foarte adevărat că nu sunt o mare consumatoare de sandviș, dar acesta mi-a încântat papilele gsutative și va rămâne pe lista preparatelor preferate.
Am repetat experiența și la următoarea tură de pește rămas 🙂 chiar si cu pește de la grătar.
Aștept vești 🙂
Cu drag,
D
Casinopedia
Aceasta reteta suna delicioasa! Sunt minunat de incantata ca exista solutii simple si inteligente de a preveni risipa alimentara si de a ne bucura de un mancare sanatoasa si gustoasa. Incurajez publicarea mai multor retete simple si sanatoase care folosesc resturile alimentare, astfel incat sa ne putem bucura de fiecare zi si sa protejam mediul in acelasi timp.
danielaniculi
Reteta asta chiar e un exemplu ca poti face rai din nimic! Multumesc pentru aprecieri