Am făcut acest sos și m-am îndrăgostit! Nu că aș fi făcut clasicul chimichurri până acum, dar varianta cu rucola mi se pare destul de genială și foarte potrivită atât pentru legume cât și pentru carne.
Consider acest sos o opțiune pentru carnivorii care ar trebui să includă o porție generoasă de legume și frunze alături de porțiile generoase de carne/fripturi. Cu atât mai mult pentru cei ce nu suportă rucola sub nicio formă. Amestecată cu niște usturoi, avocado, ardei iute și condimente, nici nu îți vei da seama ce mănânci pentru că te va captiva gustul iute.
Ingrediente:
- 1 legătură pătrunjel
- 4-5 căței de usturoi
- 2 mâini rucola
- 1 ardei verde (tăiat pe lung și scoase semințele)
- 1 avocado
- 3 linguri zeamă de lămâie
- sare
- piper
- apă pentru ajustarea consistenței
Mod de preparare:
- Am pus în recipientul unui blender usturoiul, frunzele de rucola tpcate grosier, la fel și cele de pătrunjel, avocado curățat și ardeiul verde de la care am eliminat semințele.
- Am completat cu zeama de lămâie, sare și piper.
- Am amestecat toate ingredientele până au început să se transforme într-o pastă groasă, apoi am ajustat consistența cu apă adăugată câte puțin.
- După gust am mai adăugat sare, iar textura cremoasă a fost destul de potrivită încât nu a fost necesar să mai pun nici ulei și nici avocado.
Sosul se păstrează la frigider până la 5 zile, asta dacă rezistă. La mine e a doua zi și deja e mai puțin de jumătate. L-am savurat alături de niște frigărui de legume, la fel și Domnul B. Astăzi îl așteapta o friptură de porc la cuptor gătită lent.
*Daca ardeiul nu este de ajuns de iute poți completa cu fulgi de chili.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns