MOUSSE DE DOVLEAC
Eram datoare la voi cu o rețetă de sezon, dar din pricina programului destul de încărcat în ultima perioada, am fost nevoită să mă las puțin așteptată. Părerea mea este că a meritat așteptarea, iar după ce va fi dovleacul pus la copt în cuptor cu toate mirodeniile, mai durează puțin până la momentul degustării acestui desert.
După ce am pregătit acest mousse și după ce am văzut ce succes are printre ai mei, adică cei din casă, am pus această rețetă pe lista pentru atelierul de gătit ce a avut loc pe 11 septembrie. Vreau să spun că de fiecare dată mă bazez pe gusturile alor mei, pentru că ei știu cât de important este feedback-ul pentru mine, mai ales atunci când intenționez să prezint mixul de arome și în cadrul unui atelier de gătit sau când avem musafiri.
Dovleacul cu toate aromele lui a trecut testul, ba mai mult decât atât, a trecut prin filtrul participanților care s-au arătat îndrăgostiți de textura și gustul minunat, iar la cererea primită în social media adăugăm încă 15 persoane 🙂
Zic să lăsăm vorba și să trecem la fapte!
Ingrediente:
- 350 g piure de dovleac copt
- scorțișoară
- cuișoare
- nucșoară
- 1 linguriță ghimbir ras
- 250 g mascarpone
- 1/2 lingură miere de albine
- nuci
- frișcă (opțional)
Mod de preparare:
Toate încep cu un cuptor preîncălzit la 185 de grade, poate chiar mai mult.
Dovleacul plăcintar l-am curațat la interior de semințe și l-am condimentat cu scorțișoară, cuișoare, nucșoară și ghimbir, apoi l-am așezat într-o tavă de cuptor și l-am lăsat la copt preț de 45 de minute. În funcție de mărimea dovleacului timpul poate varia, însă cu siguranță atunci când poate fi cu usurință tăiat cu cuțitul, dovleacul este gata.
Pentru că dintr-un singur dovleac am preparat 3 rețete, mi-am luat doar necesarul de 350 de grame și l-am lăsat deoparte să se răcească. Pulpa de dovleac se scoate foarte ușor din coaja dacă folosim o lingură.
Când dovleacul s-a răcit complet am pasat la blender și apoi am adăugat mascarpone și mierea de albine.
În momentul în care desertul va fi ținut la frigider acesta va căpăta o consistență potrivită.
Eu am adăugat câte o linguriță de frișcă pentru că arată mult mai drăguț la poze, dar este mult mai bun fără (din punctul meu de vedere). Ce face diferența, este crănțăneala de la nuci. Nucile pecan ușor caramelizate cu miere de albine.
O sa impresionezi cu siguranță 🙂
Dar înainte de asta nu uita că desertul trebuie ținut la frigider măcar 4 ore, ideal pe timpul nopții!
Cu drag,
D
Ana-Maria
Mulțumim! Arată f bine! Pentru câte persoane este rețeta?
danielaniculi
Heyy, sa imi spui cum ti-a iesit 🙂
Este pentru 4, adica 4 portii rezonabile, dar se poate si 6 mai discrete 🙂
Anonim
Am incercat aseara… este o reteta deosebita chiar și pentru o mofturoasa ca mine! Merge și fără frișcă, doar ca eu am mai presărat putina scorțișoară deasupra.
danielaniculi
Mergea de minune fara frisca, eu am pus o lingurita asa de decor mai mult, insa nucile merge de minune, nu?
Sivu Clara
Arata minunat! Voi face si eu! Iti multumesc pentru postari. Te urmaresc de ceva vreme. Cu drag, Clara!
danielaniculi
MULTUMESC DIN SUFLET!!! Sper sa ramai mult pe aici, draga Clara, sa iti placa retetele si sa incerci cat mai multe 🙂