Dacă ești în căutarea unui sortiment inedit de pâine, dar fără gluten și fără drojdie, dă-mi voie să îți spun că varianta aceasta de falafel este o combinație fantastică de arome.
Una dintre primele rețete de pe blog este cea de chiftele vegetale falafel. Rețeta este aici și în continuare este una apreciată.
Pornind de la rețeta de chiftele am preparat o pâine la tavă, o lipie interesantă având la bază aproximativ aceleași ingrediente.
Suntem încă în izolare, iar aprovizionările le facem doar online. Nu găsesc întotdeauna ceea ce vreau, dar pe de o parte mă bucur că descopăr alte și alte rețete folosind doar ingredientele de care dispun.
Nu am avut coriandru, dar am avut pătrunjel din belșug. Lipsa coriandrului nu m-a oprit să pregătesc rețeta.
Năutul este un aliment bogat în proteine și fibre. Asta îl face să fie foarte apreciat și integrat în multe rețete.
Mie nu îmi lipsește din bucătărie. Este extrem de versatil, iar asta este ceea ce îmi place cel mai mult la el. Humus, tocănițe, chiftele, poți pregăti cu el și cu câteva condimente.
Pentru această rețetă ai nevoie de:
- Năut, în varianta uscată. Nu are nevoie de fierbere, nu este indicat cel la borcan/ conservă. Vom folosi năut uscat și hidratat pe timpul nopții
- Ceapă. Am folosit ceapă galbenă, însă te poți juca la acest capitol, iar dacă ai ceapă verde poți adăuga câteva fire.
- Usturoi. Aceeași recomandare, dacă ai usturoi verde nu ezita să îl folosești. Este mai aromat și mai intens.
- Pătrunjel. La capitolul verdețuri sunt esențiale în această rețetă. Pătrunjel și coriandru, dar după cum am spus mai sus mie mi-a lipsit coriandrul, însă dacă îl ai la îndemână folosește-l cu toată încrederea.
- Cardamom, chimen. Condimente de bază ce dau o aromă aparte acestui preparat și nu numai. Eu le folosesc în multe supe și tocănițe.
- Bicarbonatul de sodiu. Are influență în privința texturii finale. Fiind o variantă de pâine plată/lipie, o va ajuta la interior.
- Făina de năut. Poți folosi alt sortiment de făină, eu am folosit-o pe această pentru că o aveam deja în dulap.
Pentru această rețetă mai ai nevoie de un blender bun sau indiferent ce blender ai avea, răbdarea pentru a mixa compoziția este de bază.
Fiind vorba de boabe de năut hidratate pe timpul nopții, procesul de mixare este mai greoi. Este important să amestecați din când în când în vasul blenderului pentru a facilita amestecarea ingredientelor.
Câteva noțiuni de reținut:
- Hidratarea boabelor de năut pe timpul nopții în apă rece
- Menținerea compoziției la frigider pentru 30 min – 1 oră
- Preîncălzirea cuptorului
IMPORTANT:
Dacă nu se consumă în 4-5 zile (ținută la frigider) atunci se poate congela ceea ce vă și recomand, ar fi păcat să se strice!
Acum să trecem la treabă
*la finalul rețetei vei găsi și varianta video de pe canalul de youtube
Ingrediente:
- 200 g boabe de năut
- 2 legături păturnjel
- 1 mână coriandru (dacă ai)
- 2 cepe (mărime potrivită/medie)
- 4 căței de usturoi
- 1 linguriță sare
- 1/2 linguriță cardamom
- 1/2 linguriță chimen
- 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
- piper
- 1-2 linguri ulei de măsline
- 3 linguri apă
- 40 g făină de năut
Mod de preparare:
Pentru început se hidratează boabele de năut într-un bol cu apă. Apa să depășească nivelul boabelor deoarece se vor umfla și important este să aibă de unde să-și tragă apă.
Într-un blender am amestecat ingredientele, mai puțin făina și uleiul de măsline. Adăugând apa în vasul blenderului a fost de ajutor pentru a facilita o bună mărunțire a năutului.
Compoziția am transferat-o într-un castron, am acoperit cu folie alimentară și l-am lăsat la rece pentru 30 de minute.
Cuptorul l-am preîncălzit la 200 de grade.
Am tapetat o tavă cu hârtie de copt.
După cele 30 de minute am scos bolul din frigider. Am adăugat uleiul de măsline și făina de năut.
Am amstecat din nou compoziția, apoi am răsturnat amestecul în tava pregătită.
Compoziția se întinde foarte bine cu mâinile.
Timpul de coacere este de 25 de minute!
Fiind un sortiment de pâine se pretează bine pentru variate de toast cu guacamole, ouă poșate, omlete.
Toast cu roșii, busuioc și brânză feta.
Toast cu humus. Pentru un pachet intens de proteine 🙂
Exemplele pot continua, dar eu aștept să îmi spui tu în ce variantă ai servit pâinea falafel.
Alte rețete cu năut:
Salată cu legume la cuptor și năut
Cea mai bună rețetă de quinoa cu pesto și năut
Reteță video:
Cu drag,
D
Anonim
Abia am descoperit acest website si il ador!
danielaniculi
Sper sa te ajute si sa te bucuri de cat mai multe retete simple 🙂
Magdalena
Mulțumesc pentru rețete, chiar am nevoie de o schimbare în privința alimentației. Am colon iritabil și trebuie să renunț la gluten .
Zi frumoasă și spor la gătit !
danielaniculi
Buna ziua!Sper sa va fie de ajutor reteta, iar blogul sa va inspire pentru a face alegeri cat mai echilibrate