ALIMENTAȚIE SUSTENABILĂ – PLAN ALIMENTAR PENTRU 5 ZILE (4)
Mai repede decât credeam am ajuns la finalul primei luni de vară, ceea ce ne-a adus deja la materialul cu numărul 4 din proiectul ”Alimentație sustenabilă”, și la planul alimentar cu numărul 28 din acest proiect mare pe care îl derulăm deja de mai bine de 2 ani. Am ales acest intro pentru a vă aminti că în categoria de pe blog veți găsi mult mai multă inspirație, nu doar aceste 5 zile.
Planificarea alimentară, cheia către o alimentație organizată, un stil de viață echilibrat și o bună gestionare a bugetului alocat pentru alimente.
Ieșim rar la restaurant, în special când suntem plecați din localitate, iar de comandat mâncare cu atât mai puțin intră în discuție de când ne-am mutat în afara Bucureștiului, astfel încât ne cam facem toate poftele când vine vorba de mâncare. Ne place diversitatea în farfurie, gătim foarte variat și în special preparate ce nu necesită prea mult timp.
O alimentație echilibrată din care îți iei toți nutrienții esențiali, te va ține departe de ronțăieli neprietenoase și te va ajuta să ai energie pentru a îndeplini toate sarcinile zilnice. Pentru noi, alimentația echilibrată cuprinde toate categoriile de alimente (fructe, legume, lactate, proteină atât vegetală cât și de origine animală, oleaginoase)
Când vine vorba de proteina animală, de cele mai multe ori aleg din sortimentul de carne proaspătă de la Lidl România. Țin cont de preferințele fiecăruia dintre noi: dacă pentru mine prefer carne de curcan sau pui, Domnul B funcționează după alte reguli, el are nevoie de sursă de proteină variată pentru a funcționa corespunzător, așa că alimentația lui cuprinde atât carne de pui sau curcan, dar și porc, iar din când în când vită sau rață. Orice variantă aș alege, găsesc la Lidl ceea ce am nevoie, iar înacest video chiar v-am luat cu mine la cumpărături și puteți oberva alegerile făcute.
În magazinele Lidl găsiți mereu carne proaspătă, de calitate, care este ambalată, transportată și depozitată în condiții sigure. Îmi place că pot alege dintr-o varietate foarte mare de sortimente de carne și semi-preparate din carne de vită ori porc, iar dacă o preferi pe cea de pasăre, ca mine, găsești în frigidere carne de pui, curcan și rață.
În plus, toate preparatele sunt porționate în diferite gramaje, ceea ce le face practice pentru toate categoriile de consumatori, și mai mult decât atât, te poți asigura că nu risipești mâncarea și că achiziționezi cantitatea pe care dorești să o gătești.
Iar acum că am lăsat încă un motiv pentru care prefer să aleg Lidl România, pentru cumpărăturile săptămânale, putem trece mai departe la tabloul culorilor și alimentelor puse în plan pentru o săptămână de alegeri echilibrate.
ZIUA 1:
Masa 1: waffles cu banana, zmeură congelată și kiwi
Masa 2: fructe (ananas, mango, kiwi) din
Masa 3: plăcintă cu lipie graham, umplută cu spanac și ciuperci trase la tigaie + brânză de capră Pilos
Masa 4: 10 migdale Alesto
Masa 5: mousaka cu dovlecei (Piața Lidl) și carne tocată de curcan
ZIUA 2:
Masa 1: smoothie cu baby spananc, ovăz, avocado și banană + fulgi de migdale
Masa 2: 1 felie de pâine crocantă Tastino + hummus cu avocado
Masa 3: conopidă la cuptor cu sos de iaurt (cu usturoi și mărar) și salată de ardei kapia copți, iar Domnul B și-a luat pachetul de prânz cu mousaka de dovlecei (este una dintre variantele perfecte pentru a evita risipa alimentară, pachetul pentru birou)
Masa 4: 1 morcov + gulie tăiată rondele
Masa 5: snitzel de curcan în crustă de parmezan + spanac sote (rămas de la plăcintele de luni) și salată de varză albă
ZIUA 3:
Masa 1: lapte vegetal + granola de casă din mix de nuci și semințe
Masa 2: 1 măr + căpșune
Masa 3: sparanghel cu halloumi la grill și salată
Masa 4: o felie de pâine crocantă Tastino + hummus cu ardei copt
Masa 5: pui la cuptor, gătit lent + salată de varză albă, morcov, gulie și rodie
ZIUA 4:
Masa 1: omletă cu dovlecei, mărar, brânză de capră și salată de varză albă cu morcovi, gulie și rodie (rest de la cină)
Masa 2: ananas proaspăt
Masa 3: tocană de ciuperci pleurotus cu roșii și usturoi, iar Domnul B și-a pregătit caserola de prânz cu pui, orez basmati și legume mexicane de la Freshona
Masa 4: 1 iaurt de bivoliță Cămara Noastră + granola de casă din mix de nuci și semințe
Masa 5: cotlet de porc la cuptor cu legume (morcovi, cartofi, păstârnac, apio) și roșii cuburi
ZIUA 5:
Masa 1: lipie cu avocado și rest de pui gătit lent
Masa 2: 2 kiwi + 1 măr + 10 migdale
Masa 3: tocană de ciuperci pleurotus cu roșii și usturoi, iar Domnul B a avut caserola cu legume și cotlet de la cină.
Masa 4: pandișpan cu ovăz și fructe congelate
Masa 5: legume mexicane + creveți congelați și 2 chiftele de broccoli
Să îți construiești alimentația după nevoile tale și să gătești cât mai mult acasă, înseamnă sustenabilitate, mai ales dacă te preocupă acest aspect.
Am scris special în anumite zile despre caserola de prânz a Domnului B pentru că în 99% din cazuri, ceea ce mai rămâne de la cină se potrivește pentru prânzul de a doua zi.
Ne concentrăm să folosim fiecare aliment pentru a nu face risipă alimentară.
Sper să vă fie cu folos materialul de astăzi, iar dacă aveți comentarii, nu ezitați să le lăsați în căsuța de mai jos, iar pentru a nu rata următorul articol, vă puteți abona la newsletter.
Cu drag,
D
Maria
Bună ziua, vă urmăresc cu mult drag și interes și în egală măsură admir și mă înclin in fața generozității de care dați dovadă în a împărtăși cu noi din experiența dvd.Sunteti pentru mine o sursă inepuizabilă de inspirație, arunci când rămân în până de idei(se mai întâmplă și din astea). Mulțumesc,să aveți parte numai de bine!!
danielaniculi
Buna ziua! Ma simt iubita si apreciata, ceea ce conteaza enorm pentru a ramane constanta aici! Va multumesc din suflet