Teoretic intenționam să fac un crumble cu vișine, însă am făcut la bază o crustă super crocantă din făină de secară, iar în final nu m-am decis cum să îi spun, dacă plăcintă sau crumble extra crocant, așa că rămâne prăjitură că e mai simplu, în fond nu numele contează.
Am fost atât de nehotărâtă că nici pe blog nu aveam de gând să scriu rețeta, dar la cât de repede s-a terminat m-a făcut să mă gândesc că pot folosi singura fotografie pe care am făcut-o pentru o rețetă scurtă.
Eu am folosit atât vișine cât și cireșe negre pentru că este sezonul lor și ca niciodată parcă nu mă satur de vișine!
Ingrediente:
- 160 g făină de secară sau făină de grâu
- 1/4 linguriță sare
- 1 lingură miere de albine
- 40 g ulei
- 800 g vișine/ cireșe
- 200 g coacaz roșu (congelat am folosit)
- 40 g fulgi ovăz
- 60 g făină grâu integral
- 5 linguri unt topit
- opțional încă o lingură miere de albine (eu am folosit doar una pentru toată cantitatea și a fost de ajuns)
Mod de preparare:
Am preîncălzit cuptorul la 180 de grade.
Pentru această rețetă am folosit o formă de cuptor cu pereți detașabili cu diametrul de 25 cm, poate și mai mică (aceeași formă pe care o mai folosesc și la cheesecake)
Pentru crustă am amestecat făina cu sarea într-un bol pest ecare am adăugat mierea de albine și uleiul, apoi am amestecat pentru a amesteca toate ingredientele. Aluatul va fi destul de sfărâmicios, însă trebuie frământat cu mâinile. După ce se leagă cât de cât, i-am dat o formă rotundă pe care am aplatizat-o ușor.
Am dat pereții tăvii la o parte și am așezat aluatul, peste care am pus o bucată de hârtie de copt și am nivelat ușor cu sucitorul, până când am întins compoziție pe toată suprafața. Am așezat cercul și excesul de aluat l-am îndepărtat.
Am copt crusta pentru 12 minute în cuptor.
Cât a stat tava în cuptor am pregătit fructele. Am scos sâmburii și am amestecat vișinele cu cireșele pe care le-am stropit cu puțină zeamă de lămâie.
Într-un al castron am amestecat restul ingredientelor, fulgii de ovăz cu făina și untul. *Untul poate fi înlocuit tot cu ulei sau ulei de cocos, după preferință.
Am scos tava și am adăugat fructele, și pentru că aveam o pungă cu coacăz roșu la congelator mi-am zis că tare bine se potrivește 🙂
Lafinal am presărat amestecul de ovăz și am lăsat totul la cuptor pentru 50 de minute.
Am lăsat prăjitura în formă pentru încă 20 de minute înainte de a tăia din ea.
Cred că a fost printre preferatele Alexiei la capitoul deserturi fără zahăr, iar lingura aceea de miere la toată cantitatea aproape că este infimă. Bineînțeles că dacă vrei poți adăuga chiar mai mult, în general se îndulcesc și fructele. Eu tocmai pentru că am folosit și cireșe nu a fost nevoie să adaug nimic în plus.
Crusta a ieșit foarte crocantă, amestecul de fructe perfect echilibrat între gusturi, ușor acrișoare, dar dulci în același timp, iar textura de deasupra exact ca cea de crumble a fost perfectă!
Cu drag,
D
Vali
Minunata reteta! Astazi o s-o pun in practica. O sa dau de veste!
danielaniculi
Astept impresii, hai sa iasa cea mai buna!!
Alina
Facut in seara asta cand am venit de la birou (sotul a avut sarcina sa scoata sâmburii cireselor si visinelor pana am venit eu acasa) si acum…nu ne-am putut abtine asa ca am mancat cate o felie cu cate un iaurt mic. Recunosc ca am trisat cu o lingura de zahăr brun la crusta de deasupra dar a iesit foarte foarte buna! Al meu nu a avut suficiente guri sa o laude. Multumesc inca odata pentru inspirație!
danielaniculi
Imi place sinceritatea :)) in primul rand, iar faptul ca reteta e pe placul vostru imi place si mai tare! buna ideea cu iaurt, yum yum
Dobre cristina
Am compot de visine, pot sa pun visinile din compot? Eventual nu mai indulcesc prajitura deloc, pt ca compotul este deja indulcit.
danielaniculi
De ce nu? Cred ca ar avea un gust foarte bun si asa. Poti incerca cu visinele si reteta de pandispan proteic