BLAT DE PIZZA CU FĂINĂ DE COCOS
De când s-a mărit Alexia fac pizza tot mai des, iar pe timpul verii a cam fost dezmăț din acest punct de vedere. Dezmăț cu ceva distracție în bucătărie, dar și cu creativitatea pusă la treabă.
Având în vedere faptul că de la jumătatea lunii iunie eu am scos zahărul adăugat și o parte din carbohidrați, evident că nu m-am mai atins de nicio felie de pizza. Evident că mi-a făcut cu ochiul, știu ce bunătate îmi iese de fiecare dată, dar o promisiune rămâne promisiune și nu ne abatem indiferent de motiv.
Nu rămân eu cu poftele nesatisfăcute, așa că am rezolvat cazul în 15 minute cu o super rețetă de pizza low carb, cu făină de cocos și ouă.
Cel mai mult îmi place la pizza că te poți juca cu ingredientele și fiecare primește în farfurie exact ceea ce și-a dorit!
NICULICEA: Eu am ales una cu roșii cherry, mozzarella, porsciutto și busuioc
NICULU: Domnul B evident că a fost pe ceva mai multă cărniță, mai multă brânzică.
Brânză de capră, ceapă roșie și rucola este o altă combinație pe care aș încerca-o oricând pe acest tip de blat.
Tot ce ai nevoie pentru acest blat:
- 4 ouă sau 4 albușuri (folosind doar albușurile vei avea un aluat mai light)
- 2 linguri făină de cocos
- 1/2 linguriță oregano uscat
- 1/2 linguriță busuioc uscat
- un vârf cuțit turmeric (opțional)
- 2 linguri pastă de roșii
- ulei de cocos sau ulei de măsline
Opțiuni de topping:
- mozzarella, roșii cherry, busuioc proaspăt, prosciutto
- mozzarella, prosciutto
- măsline negre tocate, brânză feta, roșii cherry și busuioc
- rucola, ceapă roșie, brânză de capră și oțet balsamic
- prosciutto, parmesan și baby spanac
- dovlecei, ceapă roșie, mozzarella
- avocado, anșoa și roșii cherry
Mod de preparare:
Într-un bol am amestecat bine ouăle (fie că folosiți oul întreg, fie doar albușul, bateți bine cu un tel).
Într-un vas separat am amestecat făina de cocos și ierburile, apoi am turnat amestecul peste ouă și am amestecat cu un tel. Compoziția am lăsat-o deoparte timp de 2 minute. Este important să fie lăsată să se odihnească pentru ca făina de cocos să absoarbă oul și să avem o compoziție cremoasă.
Am uns o tigaie antiaderentă cu ulei de cocos, am încns-o bine și am turnat în ea aluatul. Am lăsat focul la mic și am întors blatul după 4 minute. Este important ca focul să fie lăsat la mic pentru a nu arde blatul.
După cele 4 minute pe fiecare parte, am transferat blatul într-o tavă și am adăugat roșiile cherry și mozzarella. Am introdus în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 10 minute, până când mozzarella s-a topit, apoi am adăugat prosciutto și busuiocul proaspăt.
Pentru Domnul B am folosit sos de roșii, mozzarella din belșug și prosciutto, iar blatul este doar din albușuri, testând astfel ambele variante.
Așa arată un dezmăț nevinovat cu pizza, pentru cine dorește o variantă cu conținut scăzut de carbohidrați. Este o alegere minunată mai ales după orele de antrenament intens, se face într-o secundă, este delicioasă și ca să nu mai zic că est eperfectă pentru un prânz de top la birou.
Cu drag,
D
Miruna
o prostie de reteta…ce sa „torni” in tigaie? ca tot amestecul e ca un nisip ud. nu se incheaga absolut NIMIC.
danielaniculi
Draga, Miruna! Iti inteleg supararea cu care ai scris mesaj, insa dupa cum ai putut remarca in reteta am lasat imaginile cu titlu de prezentare tocmai pentru a se vedea ca blatul meu a iesit foarte ok. Indraznesc sa cred ca ai pus prea multa faina de cocos, iar atunci da! rezultatul nu este unul asteptat 🙂