Pizza rapidă mai poate fi numită soluția miraculoasă prin care un copil se așază la masă exact atunci când îl chemi, apoi mănâncă fără să mai întrebe ce mai e de mâncare.
Cel puțin așa a fost în cazul meu. De 11 ani de zile am pierdut șirul perioadelor în care Alexia a fost certată cu mâncarea, însă știu sigur că tocmai de am mai traversat o astfel de perioadă.
De aici a pornit ideea unui prânz super rapid și pe placul ei. Deși eu am pregătit pizza în airfryer, vă pot spune că după aceleași instrucțiuni se pregătește și pentru cuptor.
Ce trebuie să rețineți e că nu durează mai mult de 40 de minute (maxim).
Din tot aluatul eu am obșinut două pizza, însă puteți pregăti o singură tavă mai mare în funcție de preferințe.
Hai să începem!
Ingrediente:
- 200 g făină integrală
- 6 g praf de copt
- 1/2 linguriță sare
- 150 ml kefir
- 50 ml ulei de măsline
Opțional puteți folosi cimbru, oregano sau un mix de ierburi aromatice ce pot fi adăugate în aluat.
Mod de preparare:
Dacă folosiți cuptorul atunci vă recomand să începeți cu preîncălzirea acestuia, pentru airfryer preîncălzirea durează doar 5 minute.
Cuptorul preîncăzlit la 220-250 de grade, dar dacă aveți programul pentru pizza atunci 300 de grade este ideal.
Într-un bol adăugați toate ingredientele și amestecați ușor cu o spatulă.
Încetișor aluatul va putea fi modelat cu mâna astfel încât este timpul să-i dați forma unei bile și să-l lăsați deoparte până când topping-ul este gata. Ideal este să stea la odihnit 15 minute.
Eu folosesc pentru topping sos roșu simplu (o variantă din comerț care nu conține zahăr)
Mozzarella, porumb, ardei kapia, măsline și un strop de parmezan. Acestea sunt preferatele Alexiei, iar în perioada în care nu este pe regim fără lactoză ne jucăm la acest capitol.
După 15 minute am întins blatul și l-am transferat pe o hârtie de copt.
Am uns cu sos roșu și am adăugat restul ingredientelor.
Timpul de coacere nu ar trebui să fie mai mare de 15 minute. Depinde de temperatura cuptorului.
Acesta este un topping clasic, dar dacă vă doriți să experimentați mai multe arome vă propun câteva idei:
Varinta 1:
- sos roșu
- fructe de mare
- Tu mini mozzarella
Varianta 2:
- sos roșu
- felii de lămâie
- oregano
- parmezan ras
- capere
- creveți
Varianta 3:
- sos roșu
- ceapă roșie
- ton alb
- porumb
- mozzarella
Tu ce topping preferi pentru pizza?
Cu drag,
D
Anonim
Ce fel de făină integrală folosești? Ce brand? Se poate și cu alt tip de făină? Adică făină de hrișcă, năut?
danielaniculi
Buna! Am cumparat de la dr Avraham o faina bio si imi place tare mult, am gasit in mega image parca, dar si din bebe tei cumpar des. Poti verifica pe blog si feteta de pizza cu blat din ovaz 🙂
Dana
Topping-ul meu preferat: sos de rosii cu putin usturoi, ciuperci, gorgonzola. Abia astept sa incerc reteta cu acest tip de blat!
danielaniculi
eu ma gandesc ca se vor completa bine blatul meu cu topping-ul tau!
Ramona Raducan
Buna!In loc de Kefir ce as putea folosi?Nu am voie lactate.Multumesc!
danielaniculi
Buna! Ma gandeam ca ai putea incerca varianta de lactata fara lactoza? asta daca lactoza este problema. Nu am incercat cu apa aceasta reteta, ca sa fiu sincera, dar poti incerca alte retete de pizza de pe blog, de exemplu cea cu ovaz 🙂
Carmen
Buna! Ne poti spune care este si numarul de calorii pe portie? Te rog
Multumesc!
danielaniculi
Buna! Nu am calculat. Poti folosi myfitnesspal daca te ajuta pentru a calcula caloriile.
Simona
Probata , foarte gustoasa ! Am folosit iaurt grecesc , nu aveam kefir . Multumesc !
danielaniculi
Minunat!! Cred ca este si mai buna cu iaurt grecesc
Simona
Este a doua oară cand o fac si este foarte buna . Acum am folosit faina integrala de la Solaris (rândul trecut de la Lidl ) si a iesit si mai gustoasa !!! Am folosit iaurt in loc de kefir .
danielaniculi
Yeeyyy! Ce ma bucur❤️❤️❤️
Mada
Foarte bun a iesit blatul, a fost apreciat de toata familia. L-am salvat la preferate. Toppingurile au fost diferite la fiecare ☺️. Multumesc.
danielaniculi
Cat ma bucur!! Chiar este o pizza reusita aceasta!
Maria
Foarte bun a iesit blatul. Multumim!
danielaniculi
Ma bucur mult. la cat mai multe toppinguri creative si delicioase