Limbă cu măsline
Până am ajuns la forma finală, am trecut prin multe glume și mișto-uri pe baza acestei limbi. Pe principiul am luat limba de la unul la altul și am realizat un singur produs final, cam așa a răsărit și rețeta.
Mă eschivez de câte ori am ocazia, când vine vorba de gătit, nu are cel mai sexi contur, nu știu cum să spun și mi-e că dacă detaliez prea mult nu mai ajung la finalul articolului.
Se făcea că am primit o limbă de vită, mare de tot, nu am cântărit-o vă spun de acum. Pentru că am dat zvon în țară, mi s-a mai oferit o limbă, de porc de această dată. Cică dacă tot ești tu talentată, fă-ți de cap cu amandouă…
Bine mă, așa să fie!
Eu vă spun cum am procedat, o fi bine, o fi rău, habar nu am, știu doar ca la final am avut un super preparat care a fost pur și simplu devorat.
Ingrediente:
- limbă de vită (1,2- după posibilități)
- 1 foaie de dafin
- câteva boabe de piper
- 1 conservă de roșii la 400 g
- câteva măsline negre
- câțiva stropi de ulei de măsline
- sare
- piper
Modalitate de preparare:
Repet, poate nu am început cum trebuia, dar așa am procedat.
Am pus la fiert cele două nenorociri, după ce le-am spălat bine.
În aceeași oală am pus boabe de piper și foaia de dafin.
A fiert să zic vreo 60 de minute, după care am curățat-o pe toată suprafața și am tăiat-o în felii groase.
Cuptorul se preîncălzește acum la 120 de grade.
Limba am combinat-o cu roșiile într-un vas yena, am condimentat cu sare și piper, am acoperit cu capacul și la cuptor totul pentru aproximativ 6 ore. Am gătit-o lent ceea ce a făcut ca această rețetă să fie cu adevărat spectaculoasă.
Verificați pe parcurs care este textura, eu am lăsat pentru ultimele două ore la 100 de grade, iar cu 1 oră înainte de a fi gata am adăugat măslinele.
Am servit cu cartofi noi la cuptor, ușor picanți pentru că am scăpat intenționat la boia. Alături am mai avut o salată de morcovi turcească:
- 500 g morcov dat pe răzătoare
- 2 căței de usturoi
- piper măcinat
- 200 g iaurt de capră
- 4 linguri ulei măsline
Se călește morcovul la foc mic, într-o tigaie cu ulei de măsline, pentru aproximativ 5 minute. Mai amesteci din când în când, da?
Usturoiul se trece prin presă și se combină cu iaurtul de capră, sare după gust, la fel și piper.
Se combină morcovul cu iaurt și voila, gata salata. GENIALĂ!
Să aveți spor și poftă!
Lasă un răspuns