Vă mai amintiți de Nisa și de avantajele căsniciei cu un ingier? Ideea este că imediat ce acest articol a fost publicat, am început să primesc mesaje de la prieteni care mă întrebau dacă am văzut ce e în Nisa?
Păi ce să fie rău pe Coasta de Azur, că nu înțeleg?
Cum ce, nu ai văzut la știri? A fost dezastru cu inundațiile, iar Cannes aproape că a fost devastat… drumurile distruse, înțelegeți voi!
Super, deci să tot stai cu morcovul în interior până decolezi, dacă mai decolezi.
Cu optimism și entuziasm am pornit la drum iar condițiile au fost mai mult decât splendide, iar vremea mai mult decât favorabilă și prietenoasă 🙂
Vremea în vacanțe este o loterie, se prea poate să fie splendid, se prea poate în egală măsură să fie un fiasco. După cum o vrea #bunuțul de sus!
Mai avem o săpămână până la cadoul surpriză al Alexiei, iar Domnul B deja a început să ridice primele situații pe care e bine să le avem în vedere. Nici nu puteam vedea o prognoză extinsă pe 15 zile când el deja întreba în stânga și în dreapta de pelerine de ploaie.
Îl suspectez că are niște relații dubioase, altfel nu înțeleg de ce să-i tragi cu ploaia când deja primăvara ne arăta partea frumoasă cu 20 de grade în termometru.
De ce plecăm noi cu gândurile astea nu știu.
Iar pentru că a insistat până a și comandat aceste accesorii, nu pot decât să accept (analizând prognoza), că posibilitatea de a defila și de a mă poza cu pelerină alături de Mickey, este destul de mare.
Vremea va fi splendidă, sunt sigură, nici nu mă gândesc, nici nu mă stresez, nici nu vreau să mai deschid subiectul.
De bine ce am închis un subiect, este timpul să deschidem altul, cu muci, strănut și alte accesorii de sezon. Nu că n-am mai fi plecat cu farmacia după noi în majoritatea vacanțelor, dar frumos ar fi de data asta să lăsăm dulapul cu medicamente la locul lui.
Și ar fi frumos pentru că o vacanță la Disneyland o planifici o singură dată, te bucuri de ea și rămâi pentru totdeauna cu amintirea dulce a unei copilării de basm (indiferent de vârstă). Nu este o destinație obișnuită unde îți propui să revii, este o destinație pe care vrei să o savurezi la maxim, unde știi că nu mai ai de ce să mergi a doua oară, sau cel puțin asta îmi imaginez acum.
De exemplu în Grecia, Thassos, am fost de 3 ori, dar despre aceasta isterie de 3 ani la rând vom vorbi într-un alt articol.
Am ales Disneyland ca fiind cadoul nostru pentru aniversarea celor 7 ani ai Alexiei, acum când încă mai crede în prinți și prințese, personaje și povești cu zâne. Noi nu am avut această posibilitate, de aceea cred că vom trăi cu aceeași intensitate toți 3.
Una din destinațiile alese pentru luna de miere a fost Paris, orașul în care ne-am simțit minunat și unde am uitat de usturimea din tălpi pentru a descoperi în fiecare zi încă ceva, încă un colț parizian plin de farmec și eleganță.
Într-una din zile am ajuns la Disneyland, dar nu am intrat în parc, am fost doar până la intrare iar o parte din sufletul meu de copil a rămas acolo, atunci am știut că îmi voi duce copilul imediat ce va avea vârsta potrivită.
Abia aștept să descopăr cât mai multe atracții și să revin cu cât mai multe informații despre o vacanță reușită la Disneyland.
Pentru cei ca noi, care planifică o petrecere pentru cel mic acolo, vă spun însă că rezervările se fac măcar cu 3 săptămâni înainte pentru a te asigura că personajele vor fi disponibile iar voi veți avea un prânz aniversar reușit.
Mărturisesc că tot ceea ce înseamnă bilete de avion, cazare, rezervări și transferul de la aeroport la parc și retur, au fost pe mână agenției.
Să fie soare în suflete și pe cer 🙂
D
Lasă un răspuns