În ceea ce privește supa de roșii am testat diverse rețete, fie cu roșii coapte, gazpacho, cu mentă, busuioc sau ardei kapia, dar ceea ce am făcut de această dată mi s-a părut a fi mai mult decât o combinație îndrăzneață. Supa de roșii cu lapte de cocos trece peste toate încercările de până acum și se poziționează pe locul 1.
Mă gândeam că în copilărie iubeam supa de roșii pe care o făcea mama, cu tot cu orezul sau pastele pe care le adăuga. De aceea spunem că e gustul copilăriei, pentru că de fiecare dată era aceeași rețetă, cu aceleași ingrediente. Eu sunt mai dornică să experimentez, pentru că doar așa pot afla care este cu adevărat combinația de arome care m-a atras cel mai mult.
Există însă un element ce se regăsește atât în rețeta mamei, cât și în a mea, un vas Zepter. Un vas de mărime medie, potrivit pentru supe cremă, tocănițe sau legume gătite fără adaos de apă sau ulei.
* Ce mi-a atras atenția la tehnologia Zepter este rolul capacului care este special construit pentru a permite formarea de vapori între capac și vas, ce are rol de etanșare prevenind astfel evaporarea elementelor nutritive.
Pentru această supă este nevoie de următoarele ingrediente:
- 2 kg roșii bine coapte
- 1/2 linguriță turmeric
- fulgi de chili
- 1 foaie de dafin
- 1 ceapă
- 4 căței de usturoi
- 400 ml lapte de cocos cremos
Mod de preparare:
Roșiile tăiate rondele, împreună cu ceapa, usturoiul și condimentele, le-am așezat în vas (fără adaos de apă) le-am acoperit cu capacul dotat cu indicator termocontrol și am lăsat pe foc potrivit timp de 15 minute.
Roșiile s-au gătit în sucul propriu, iar împreună cu restul condimentelor era o adevărată explozie de arome în vas. Am îndepărtat foaia de dafin și am trecut amestecul prin blender până am obținut o supă cremoasă. Pentru o supă mult mai fină și delicată, vă recomand să o strecurați printr-o sită fină.
La final am adăugat laptele de cocos din cutie și acesta a fost tot efortul depus.
Înainte de servire i-am presărat ardei gras tocat, puteți opta pentru semințe sau chiar crutoane.
Roșiile:
- sunt o sursă excelentă de Vitamina C și alți antioxidanți
- roșiile conțin o cantitate considerabilă de calciu și vitamina K
- conțin o cantitate considerabilă de licopen ce ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare și cancer
Cu drag,
D
Lasă un răspuns