Dulcele verii #fărăzahăradăugat
Pandișpan cu cireșe negre
Mi-am propus o rețetă de pandișpan pufos și iată că am reușit. Nu știu eu să fac torturi sau alte prajituri clasice, dar e de ajuns că știu să fac un desert delicios, care să nu cănțină zahăr sau alt înducitor, să fie pufos, să fie ușor de preparat și mai ales pe placul întregii familii.
Pentru mine asta este gustarea perfectă de după sală, o bucată de prăjitură cu fulgi de ovăz și fructe de sezon.
De această dată am folosit cireșe negre, unele foarte cărnoase și super gustoase, însă nu foarte dulci, iar asta mi-a plăcut cel mai mult. Pandișpanul l-am pus în mini forme de tartă, însă nu este o regulă, eu doar m-am gândit să mai arate și altfel decât clasic 🙂
Ingredientele de succes:
- 5 ouă
- 5 albușuri (alte 5 albușuri, separate de cele 5 ouă)
- 150 g fulgi ovăz
- 1 linguriță scorțișoară
- 1 banană
- 1 linguriță praf de copt
- 1 lingură semințe de chia
- 250 g cireșe negre (de la care scoatem sâmburii)
Mod de preparare:
Pentru început am preîncălzit cuptorul la 180 de grade.
Ouăle întregi le-am pus în blender împreună cu ovăzul, scorțișoara, banana, praful de copt și semințele de chia, apoi am pulsat până când compoziția a devenit una omogenă.
Într-un castron separat am bătut cele 5 albușuri spumă timp de vreo 2-3 minute, apoi le-am adăugat peste compoziția de bază, amestecând cu o spatulă, dar având grijă să amestec de sus în jos pentru a păstra textura. Așa mi-a rămas mie în minte de la mama, că trebuie să fie albușurile bătute bine, iar asta e secretul rețetei 🙂 (ea vorbea de pandișpanul ei, eu vorbesc de pandișpanul meu)
Compoziția am distribuit-o în 6 forme de silicon și am adăugat cireșe în fiecare formă. Cireșele le-am tăiat pe jumătate pentru că erau destul de mărișoare. Am așezat formele într-o tavă și am introdus tava în cuptor pentru 25 de minute.
S-a lăsat cu un miros senzațional, iar după ce le-am mai lăsat să se răcească în forme, am trecut la atac. Păi cât să reziști numai din miros?
Acestea fiind spuse vă doresc poftă bună!
Tips:
Dacă băgați la blender niște fructe de padure congelate și puțin iaurt grecesc, obțineți și o înghețată în mai puțin de 1 minut, ceea ce va răcori desertul atât cât este nevoie 🙂
Să mai zică acum cineva că nu e bun pandișpanul fără zahăr și că deserturile sănătoase sunt fade. Mi-am convins eu fițoșii să mănânce echilibrat, înseamnă că e ceva de rețetele acestea 🙂
Cu drag,
D
Marina Cerna
am facut inghetata cu zmeura dupa reteta dumneavoastra……super buna si FARA ZAHARRRRR
MULTUMESC
danielaniculi
Si nu-i asa ca toata vara stii ce inghetata o sa mananci??!! :-)))) Yyeeiii
Alina Buzatu
Buna Daniela! Salutari din Austria! Chiar acum am scos pandișpanul de la cuptor facut dupa rețeta ta si a ieșit delicios! Ce am făcut eu puțin diferit – am pus putina sare si am pus 500 de grame de fructe de pădure in interiorul compoziției principale, înainte de a face combinatia cu albușurile bătute. Păcat ca nu pot uploada poze. Multumesc mult pentru aceasta rețeta delicioasa!
danielaniculi
Buna, Alina! ce bucurie mi-a facut acest mesaj de la tine! Ma incanta sa pregatesc si eu astazi, atat de mult entuziasm ai transmis ca mi-ai facut pofta ❤️
Sa tot inspir si sa te tot bucuri de retetele de aici, astept impresii