BROWNIE PROTEIC
De aproape 1 an de zile promovez o alimentație fără zahăr adăugat, de 1 an de zile sunt într-o continuă schimbare în ceea ce privește corpul meu, tonusul, energia, evoluția în sport. Alimentația face diferența indiferent de obiectivele pe care le ai.
Am descoperit fel și fel de deserturi delicioase pe care le fac fără zahăr, majoritatea sunt deja dulci prin prisma ingredientelor folosite, cum ar fi de exemplu acest brownie cu cartof dulce.
Nu cred că am fost vreodată un mare fan al negresei, dar cu variantele mele de brownie pot risca să devin dependentă 🙂
Atunci când m-am gândit la varianta de a folosi o combinație din cartof dulce, ovăz și albuș de ou, inevitabil am asociat desertul cu o super gustare delicioasă după un antrenament. Este genul de gustare pe care o recomand să fie pusă în pachetul pentru birou, pentru acel moment din zi în care simți nevoia de ”dulce”
Să vedem cu ce ingrediente ne facem astăzi de cap:
- 600 g cartof dulce (gătit la abur sau copt)
- 50 g bobițe de cacao
- 40 g fulgi de ovăz
- 3 albușuri
- 1 lingură îndulcitor natural stevia (opțional)
- 1/2 linguriță scorțișoară
- 1/2 linguriță praf de copt
- 1 linguriță ulei de cocos
- nuci mărunțite sau stafide (opțional, eu nu am folosit însă nucile sunt cam potrivite pentru brownie)
Mod de preparare:
Cuptorul l-am preîncălzit la 180 de grade.
Cartofii i-am gătit într-un vas special pentru gătirea la aburi (timp de 10 minute) însă pot fi foarte bine gătiți la cuptor.
Când cartoful a fost gata, am transferat toată cantitatea într-un blender și am pulsat până au devenit piure.
Am adăugat restul ingredientelor și le-am mixat pentru încă 1 minut, apoi am transferat compoziția într-o formă de silicon. Eu am folosit o formă rotunda (23/ 23 dimensiune)
Acum brownie intră la cuptor pentru 25-30 de minute.
Acel topiing pe care îl vedeți în foto este doar așa de culoare. Un amestec din unt de arahide cu lapte vegetal, însă poate rămâne foarte bine simplu și fără niciun fel de sos pe deasupra 🙂
Din toată cantitatea vor ieși undeva la 12 bucăți generoase.
Nu știu cât să zic că rezisă, pentru că la mine s-a epuizat destul de rapid toată cantitatea. I-am pus Domnului B la pachet, a servit chiar și Alexia o bucată zdravănă, m-am alintat și eu cu două bucăți după ce am ieșit de la antrenament și am mai dus și altora la degustat 🙂
Ceea ce eu transmit aici nu are nicio legătură cu o dietă anume, este vorba doar despre un stil de viață!
Știu că obișnuiam să mai las aici la final câte o obsesie muzicală, așa că astăzi vi-l las aici pe Eminem…
Cu drag,
D
Daniela
Daniela, aproximativ de cati cartofi dulci ai nevoie pentru cele 600g?
Multumesc!
danielaniculi
Cam 2 cartofi de marime medie (ideal este sa ii cantaresti inainte)
Anonim
Multumesc!
Anonim
Lipseste cacao? 🙂
danielaniculi
2 linguri de cacao sunt suficiente 🙂
Renata
Oare aș putea să omit/ să înlocuiesc cu ceva ovăzul? Eventual cu fulgi de secară sau cu faină integrală?
danielaniculi
Buna. Cred ca ideea de faina integrala ar merge bine. Ne dai de veste?