PLĂCINTE RAPIDE CU BRÂNZETURI ȘI MĂRAR
De fiecare dată câmnd mergem cu Alexia la concurs, la Brașov, împărțim câte o plăcintă brașoveană, și zic împărțim pentru că este destul de mare, iar eu niciuodată nu vreau să mânânc una singură. M-am gândit la această rețetă pentru a salva brânzeturile uscate, adunate de pe platourile de la sărbători. Pentru că știm că de fiecare dată rămân brânzeturi, iar eu de fiecare dată le adun într-o caserolă și le folosesc, de cele mai multe ori pe pizza, însă de această dată am zic să fac ceva diferit, și bine am făcut pentru că au ieșit delicioase!
Sper să vă încânte rețeta și să le pregătiți și voi.
Rețeta este parte din proiectul ”CUM SĂ”, în parteneriat cu Lidl România, care are ca scop prevenirea risipei alimentare, astfel în fiecare postare (o dată pe lună) vă prezint o rețeta inspirată din resturile de alimente pe care le integrez astfel încât să obțin preparate rapide și gustoase.
Și pentru aceasta rețetă, există varianta video, pe Instagram, astfel încât dacă folosiți instagramul și vă place, nu uitați să urmăriți și contul meu daniela_niculi.
Acum să trecem la pregătirea plăcintelor și să vă explic cum le-am făcut eu.
Ingrediente:
- 300 g făină
- 1/2 plic drojdie uscată
- 100 ml apă
- 10 grame ulei de măsline
- 1 linguriță miere (puteți folosi zahăr)
- un praf de sare
- 2 linguri iaurt grecesc (2% sau 10% după preferință)
- Umplutura – am marunțit la robot un rest de pecorino și cateva cuburi de parmezan, pe care le-am amestecat cu un rest de mozzarella dată pe răzătoare și o mică bucată de cheddar. Am completat amestecul cu 1 lingură de iaurt și o legatură de mărar și am lasat-o deoparte. Puteți pregăti ce alte combinații aveți la îndemână (caș, cașcaval, telemea, urdă etc)
Mod de preparare:
- Într-un castron am amestecat făina cu drojdia uscată.
- Într-un alt vas, mai mic, am amestecat apa cu uleiul de măsline, miere și sare.
- Am turnat amestecul lichid peste făina, și am amestecat cu o lingură de lemn, apoi am integrat cele 2 linguri de iaurt grecesc (eu am folosit varianta 10 %).
- Am răsturnat aluatul pe blatul de lucru și l-am frământat. Nu este nevoie să stea la dospit, așa că l-am împărțit repede în 8 părți egale. Puteți face 6 dacă doriți să iasă mai mari.
- Am intins fiecare bilă într-o foaie în mijlocul căreia am adăugat o lingură de umplutură, am tras marginile spre interior și am aplatizat ușor, cu sucitorul, cât să nu scot umplutura. Se vede bine în ACEST VIDEO.
- Fiecare plăcintă am rumenit-o într-o tigaie antiaderentă, fără ulei, câte 2-3 minute pe fiecare parte.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns