CHIFTELE CU CUSCUS
Am pregătit zilele trecute această rețetă pe care o aveam în minte de cel puțin 6 luni. Suntem fani chifteluțe, de la variantele de chiftele cu carne de curcamn, până la combinațiile din legume (dovlecei cel mai des, dar și ciuperci) sau leguminoase (năut, linte)
Pentru rețeta de astăzi nu ai nevoie de multe ingrediente, dar e ceva ce le-a dat acestor chiftele un gust și o aromă deosebită. Un amestec de condimente pentru biryani care conține coriandru, chimion, scorțișoară, piper, ceapă, usturoi, măcriș, cuișoare, turmeric, foi de dafin, schiduf.
Timpul de coacere este de 30 de minute, iar timpul de preparare undeva la 15 minute cu tot cu tocatul cepei. Din toată compoziția am mâncat la cină 2 persoane, iar a doua zi au rămas și pentru pachetul Domnului B, dar și pentru mine.
Îmi doresc să le pregătesc pentru o petrecere, le văd foarte potrivite, dar și mai interesante mi s-ar părea puse într-o lipie alături de frunze de salată și guacamole.
Hai să trecem la atac și la preparat!
Ingrediente:
- 160 g cuscus
- 480 ml apă fierbinte
- 1 ceapă roșie (100 g aproximativ) tocată mărunt
- 2 cătei de usturoi fin tocați
- 1 legătură de pătrunjel (opțional) sau busuioc
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 lingură zeamă de lămâie
- sare
- piper
- 1 ou
- 1 linguriță amestec condimente
Mai poți completa cu 1-2 linguri de făină dacă este cazul deși nu cred.
Mod de preparare:
Ceapa și usturoiul fin tocate le-am pus în tigaie împreună cu uleiul de măsline și le-am ținut la o temperatură medie pentru aproximativ 1 minut. Am adăugat apoi cuscusul, condimentele și apa fierbinte. Nu am avut pătrunjel și am folosit câteva frunze de busuioc, dar cu siguranță pătrunjelul merge la fel de bine.
După ce compoziția s-a răcit am adăugat oul și am amestecat toate ingredientele necesare unor chiftele cu cuscus gustoase și sățioase.
Din amestecul obținut am format biluțe pe care le-am așezat într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, am stropit cu puțin ulei de măsline (ideal ar fi să folosești un spray și să pulverizezi foarte puțin ulei sau să ungi tava cu o pensulă și cu ulei) și am lăsat chiftelele la 200 de grade pentru 25 de minute.
Le-am savurat cu guacamole și cartof dulce la cuptor. O zi pe săptămână, cel puțin, avem mese fără carne, iar aceasta zi în general este lunea.
Aștept să-mi spui dacă ai pregătit aceste chiftele cu cus cus și cum au ieșit, dar mai ales dacă au plăcut tuturor din familie 🙂
Cu drag,
D
Crina Dobra
Tocmai le-am terminat. DELICIOUS! Ușor de preparat și ultra mega delicioase!
danielaniculi
CE MA BUCUR!!! SIMPLU SI CU GUST, ASA-I?
Anonim
Bună ziua. De unde ați procurat condimentele?
danielaniculi
Buna ziua, o parte din carrefour, kaufland, dar si magazine online precum republica bio