VÂNĂTĂ ÎN CRUSTĂ CROCANTĂ, ACEST SNITZEL VEGAN DELICIOS
Am văzut acum ceva timp ideea asta în timp ce petreceam timp de calitate pe instagram, dar mai bine sa spunem că alocam timp să apreciez și eu alți food bloggeri/ creatori de conținut și alți influenceri care își petrec o mare parte din timpul lor ca să facă din mediul online o frumoasă sursă de inspirație. Și cum dădeam eu un scroll, am văzut imaginea care mi-a atras atenția, și am zis că este obligatoriu să încerc și eu varianta de vânătă, în întregime, în crustă crocantă.
Sunt cel puțin încântată de rezultatul final. A ieșit super delicioasă, moale la interior și crocantă la exterior, perfectă pentru o cină lejeră alături de o salată sau de un piure de legume.
Poate că vă este de ajutor varianta video, așa că profit să vă las trimitere aici către pagina mea de Instagram, acolo unde am postat deja rețeta.
Ingrediente:
- 2 vinete de mărime medie
- sare
- ulei de măsline
- 2 ouă
- făină
- pesmet
Mod de preparare:
Mai întâi am spălat bine vinetele și le-am înțepat din loc în loc cu o furculiță. Am așezat vinete într-o tavă de cuptor, le-am stropit cu eulei de măsline și le-am copt timp de 45 de minute la 185 de grade.
Am scos vinetele și le-am lăsat să se răcească puțin pentru a putea îndepărta coaja. Cu o furculiță am zdrobit vinetele, având grijă să rămână întregi, apoi cu un prosop de bucătărie am eliminat excesul de lichid.
Am trecut vinetele prin făină, ou bătut și pesmet. Opțional puteți completa cu parmezan pentru o textură și un gust mai deosebite.
Am pus la încins o tigaie și am adăugat vinetele, le-am pulverizat un strop de ulei de măsline și le-am menținut aproximativ 2-3 minute pe fiecare parte.
Noi am ales să servim cu un mix de frunze verzi.
Tu ce garnitură ai alege?
Cu drag,
D
Lasă un răspuns