FRIGĂRUI DE CREVEȚI CU SALSA DE AVOCADO ȘI MANGO
Printre ultimele zile de toamnă călduroasă când am încins grătarul și ne-am bucurat de razele soarelui, am pregătit o rețeta de creveți care merită toată atenția. Ea este o rețetă filmată, iar pentru varianta video, am să vă invit pe Instagram acolo unde este păstrată și de unde poate fi salvata în colecția personală pentru a putea fi accesată cu ușurința.
Desigur, și aici se va găsi foarte ușor cu un simplu search, iar dacă vă place ideea rețetei nu uitați să o distribuiți cu prietenii și să se bucure cât mai multă lume, atât de o combinație interesantă de arome și texturi, dar și de informația pe care o voi lăsa aici pe parte de intoleranța alimentară la histamină.
Rețeta este parte din proiectul rețetelor dedicat intoleranțelor alimentare, iar din aceeași categoria am să vă las și alte rețete pe care le-am pregătit, inclusiv pentru partea de intoleranță la lactoză.
Când cei de la intoleranțe alimentare mi-au povestit despre suplimentele lor, m-am bucurat enorm să pot împărtăși această informație cu voi. Știm o mare parte dintre noi ce înseamnă intoleranța la anumite alimente și cam cât de neplăcute sunt simptomele intoleranțelor.
!Atenție, intoleranțe și nu alergii!
Ideea suplimentelor este simplă, ele suplimentează cu enzima lipsă, lactaza în intoleranța la lactoza, respectiv DAO pentru intoleranța la histamină.
Dar, mai multe despre aceste informații puteți citi chiar pe site-ul intoleranțe alimentare.ro.
Noi ne vom concentra acum pe rețeta aceasta absolut delicioasă, cu mențiunea ca merge de minune pregătită și pentru un meniu festiv, acum mă gândesc la Revelion, de ce nu 🙂
Cum am procedat?
Am folosit creveți proaspeți (500 grame) pe care i-am curățat, dar cărora le-am lăsat codița. Am stropit crevetții cu zeamă de lămâie și i-am condimentat cu paprika, pudră de usturoi și sare.
Am inșirat creveții pe bețele de frigăruie și le-am lăsat deoparte, timp în care am pregătit salsa de mango și avocado.
Am folosit 2 avocado de mărime mai mică, pe care i-am tăiat în cuburi.
Am tăiat tot în cuburi 1 mango, 1 ceapă roșie și căteva roșii cherry.
Am completat tabloul culorilor cu porumb boabe, puțin piper și zeamă de lime.
Un deliciu!
Pentru ca am avut grătarul aprins, am gătit frigăruile pe grătar, însă merg și in grill, pe plită 🙂
Este o combinație de arome super, super delicioasă, iar dacă aveți niște lipie, rumeniți-o puțin într-o tigaie.
Se potrivește de minune 🙂
Cu drag,
D
Lasă un răspuns