SALATĂ DE OREZ CU TON, RODIE ȘI PĂTRUNJEL
Nu prea obișnuiesc să mănânc orez, sunt puține situațiile în care îl așez pe masă. Doar dacă vorbim de un pește să zicem că îmi place să mai fac orez basmati cu usturoi și ulei de măsline, dar aș putea număra pe degete de câte ori mănânc într-un an.
Astăzi eram la cumpărături și am dat peste o cutie de orez brun care mi-a făcut discret cu ochiul. Tocmai ce cumpărasem ton, la fel de rar cumpăr și ton, așa că m-am gândit imediat ce vreau să mănânc la masa de prânz. Deși plănuiam burger de năut, am făcut rapid o reconfigurare și cel mai probabil voi face burgerul pe seară.
Lăsând la o parte gustul acestei combinații care este absolut senzațional, trebuie să reții de la mine că este genul de rețetă gata în mai puțin de 15 minute, ai aruncat-o într-o caserolă și ai luat-o la birou sau varianta de la cină în care vei avea o mâncare caldă și gustoasă pe masă fără să fi petrecut două ore în bucătărie.
Orezul are nevoie de timp de fierbere 10 minute, tonul este la conservă (Rio sau varianta de la Lidl din gama Deluxe) morcovul îl dai imediat pe răzătoare, rodia ai curățat-o la fel de repede, apoi nu mai trebuie decât să le combini.
Spor!
Ingrediente:
- 125 g orez brun (am folosit un săculeț din cutia ce avea 2 săculeți, dar era prea mult să-i fac pe amandoi)
- 150 g ton
- 1 morcov mare
- o legătură pătrunjel
- bobițele de la 1/2 rodie
- un strop ulei de măsline
- sare
- piper
- eventual fulgi de ardei iute (după gust)
- 10-15 g parmezan (după gust)
Mod de preparare:
- Orezul l-am fiert conform instrucțiunilor de pe cutie.
- Pătrunjelul l-am tocat mărunt.
- Tonul l-am scurs de excesul de lichid, l-am lăsat într-o sită până ce orezul a fost gata, prefer să folosesc uleiul meu de măsline și nu lichidul în care a stat tonul.
- Am curățat rodia, iar când orezul a fost gata l-am scurs de excesul de apă și l-am amestecat cu toate ingredientele.
Simplu
Rapid
Delicios
Nutritiv
Sățios
Perfect pentru caserola de la birou
Ideal pentru o cină rapidă în mai puțin de 15 minute!
Din cantitățile folosite se pot delecta două persoane, doar că ar mai trebui pus niște ton. În schimb poate fi și o salată aperitiv foarte interesantă pentru o întâlnire cu prietenii, o petrecere, o masă de Duminică în familie.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns